Categorie: Cuvintele disperării

Nu putem ști

01.iunie.2025

Nu putem ști cum e să simțim
Ceea ce niciodată nu am simțit 
Doar când ne vom fi despărțit
Vom duce dorul a ceea ce a pierit

Nu putem ști cum e să ne lipsească
Ceea ce niciodată nu am avut
Cum putem să știm ce am pierdut
Când totul în jur a fost tăcut

Nu putem ști cum e să fim
Când niciodată nu am existat
Am fost aici, dar nu am contat
Intalnirea cu viața am tot evitat

Nu putem ști ce e mandria
Când nimic nu am realizat
Și mediocritate am cultivat
Iluzii și himere la final am recoltat

Nu putem ști ce e iubirea
Când ea a fost mereu absentă
De mult diluată în apa timpului curentă
Ne-am mințit că este evidentă

Nu putem ști ce ne-a scăpat
Când niciodată nu am fost atenți
Ne-am amăgit că suntem suficienți
La schimbare mereu indiferenți 

Nu putem ști cum este să trăim
Când liberi niciodată nu am fost 
Ascunși în a timpului adăpost
Fugiți de răspundere cu orice cost

Nu putem ști ceea ce nu știm
Când divorțați suntem de înțelepciune
Iar întreaga noastră narațiune 
A început și a sfârșit prin ficțiune

Niciun comentariu

Lupta de azi

14.mai.2025

Cuvintele digitalizării, Cuvintele disperării

Suntem singuri împotriva nimănui
Ne-am pierdut contactul cu trecutul
Suntem desprinși de timpul veacului
Și-am declarat loialitate algoritmului

Alegem în mod liber să nu avem libertate
Ignorăm vocile vechi răgușite ce ne ceartă
Creăm sfinți noi și-o altă divinitate
Trăim în lume nouă, ghidați de-o nouă hartă

Ne-am pierdut contactul cu ale noastre rădăcini
Și nu mai știm ce anume ne încheagă
Nu avem ochi pentru bătrânele lumini
Vedem lacune ce de la sine se propagă

Nimeni nu mai cunoaște limbile trecutului
Graiul a fost cu toporul înlocuit
Cuvintele sunt mai apropiate răcnetului
Iar tot ce este sentiment rămâne nerostit

Adevărurile de ieri sunt azi confuzii
Ne-am rupt orice legătură cu noi înșine
Și am înlocuit iubirea cu vise și iluzii
Ne-am izolat și ne luptăm cu cine?

Ne-am izolat și ne luptăm de unii singuri
Împotriva nimănui.

Niciun comentariu

Țara țațelor de la ghișee

04.mai.2025

Cuvinte despre Romania, Cuvintele disperării

Te duci să depui dosar
Sau să plătești o amărâtă de chitanță
Dar ai tupeu să pui o întrebare
O înjurătură mai târziu
Cucoana te deposedează de onoare

Împingi sub geam încet și cu speranță
Adeverința ce-ai obținut cu greu
Dar n-are ștampila din celalat ghișeu
O privire mai apoi 
Cucoana arătare ți-a declarat război

Tu crezi că ai o simplă întrebare
Și vrei o lămurire la ghișeu
Te duci umil și cauți un răspuns
O secundă mai târziu
Cucoana te tratează ca deșeu

Deșeu erai, ghișeu cutreierai 
Și drepturi tu credeai că ai
Să fi tratat 
În mod civilizat
Însă ce tu nu știai 
Nu știai unde te aflai

Credeai că te aflai în țara 
Unde o rugăminte se consumă precum o gustare
Din când în când între mesele principale
Credeai că ești parte dintr-o lume educată
Manierată
Unde ai dreptul să întrebi și să primești răspuns
Și-n spatele ghișeului este un om ascuns
Credeai că ‘vă rog frumos’ are însemnătate
Și la o simpla cerință, vei fi tratat cu demnitate

Dar tu de fapt te afli în patria respectului defunct
Aici ai dreptul doar de a fi pus la punct.

Niciun comentariu

Menirea stelelor

01.mai.2025

Cuvintele disperării

Pământul e profan, de oameni locuit
Iar cerul este sacru cu stele împodobit
Pământul este abis nefericit
Cerul, deschiderea spre infinit

Omul nu poate decât să trăiască
Steaua în schimb, poate să strălucească
Și de pe cer să vegheze
Calea omului să lumineze

Exista însă pe pământ stele rătăcite
Ascunse-n înfățișare omenească
Ce caută neliniștite
Drumul spre constelația cerească

Sunt suflete de stele în abis căzute
În acest labirint pierdute
În coșmar, iluzii și în vise
În corp de om prizoniere prinse

O astfel de stea cu trup uman
Caută mereu ieșirea din profan
Luptă cu pământul și limitele lui
Respinge condiția omului

Steaua știe că nu aici este locul ei
Neagă această lume și ale ei idei
Țintește în văzduh, spre cer și-ar lua avânt
Prea simplu, prea banal este acest pământ

Stelele rătăcite
Veșnic neliniștite
Sunt zvăpăiate
Agitate
Zăpăcite
Caută poarta de ieșire
Caută drumul spre fericire

Ceea ce nu știu bietele de stele 
Este că omul se folosește de ele 
Și fură din a lor strălucire
Le trage în jos, înspre murire
Și nu există poartă de ieșire
Nici drum spre fericire, împlinire
Iar singura lor menire
Este 
Pe om să îl însoțească
De om să îl păzească.

Niciun comentariu

Trecut comun

25.aprilie.2025

Cuvinte despre Romania, Cuvintele disperării

Trecutul comun pe noi doi ne unește
Suferința e ceea ce ne definește
De ce atunci suntem diametral opuși
Și discordiei supuși?

Memorile tale și ale mele sunt
Ne-am alăptat de la același cuvânt
De ce atunci vorbim limbi diferite
Iar privirile ne sunt ferite?

Sângele și jertfa amandoi împărtășim
Și amandoi vrem să construim
De ce atunci față în față stăm
Și reciproc ne sabotăm?

Niciun comentariu