Văd că timpul te-a lenevit
Și în gând ai adormit
Te văd că nu vrei să isprăvești
Vrei să rămâi ceea ce ești
Uitarea te-a redus la tăcere
Te-a înecat în complacere
Și lași vorba neatriculată
Iar timpul îți cere a lui plată 
Mai bine mai târziu decât niciodată

Văd că ești de timp gonit
Și instinctul nu ți-e domilit
Te văd că vrei să isprăvești 
Să fii mai mult decât ce ești
Să construiești propriul sistem
Țintești spre cel mai înalt barem
Împingi conturul spre extreme
Iar timpul îți răspunde prin blesteme
Decât prea târziu mai bine prea devreme

Văd că timpul te-a amorțit
Și imaginea ți-a desuflețit
Te văd n-ai cum să isprăvești
Nu ești decât ceea ce ești
Deși ți-ai dat tot interesul
Ai recoltat doar înțelesul
Al tău scop, al tău sicriu
Iar timpul nu a fost veșnic viu
Mai bine niciodată decât prea târziu.